COMUNICAT DE PRESĂ

Banca Mondială sprijină dezvoltarea „creșterii economice verzi" în Europa şi Asia Centrală

16 mai 2013



Varşovia, 16 mai 2013 – Conferinţa inaugurală internaţională Economics of Green Growth Peer-Assisted Learning - EGGPAL s-a desfășurat pe parcursul a două zile, în perioada 15-17 mai 2013, la Varşovia, în Polonia, fiind co-prezidată de Banca Mondială şi Ministerul Mediului din Polonia. Circa 90 de participanţi din diverse țări ale regiunii Europa și Asia Centrală au venit aici pentru a învăţa unii de la ceilalţi, pentru a discuta despre provocările cu care se confruntă şi despre soluţiile pe care le adoptă pentru o gamă largă de provocări aferente „creşterii verzi”, precum şi pentru a identifica interese comune care ar putea sta la baza creării unor comunităţi de interese și practică în interiorul acestei reţele.

Printre participanţii la conferinţă s-au numărat reprezentanţi ai ministerelor economiei, mediului şi finanţelor din Europa şi Asia Centrală, ai guvernelor anumitor ţări din Europa de Vest, precum şi ai unor instituţii academice, non-guvernamentale şi instituţii de dezvoltare internaţionale.

“Analiza economică a schimbărilor climatice şi a creşterii verzi constituie un domeniu ce implică experienţă tehnică multisectorială, aflat în plin proces de emergenţă. Cu toate acestea, guvernele din această regiune înţeleg faptul că migrarea către creşterea verde poate să aducă transformări ample la nivelul propriei economii naţionale,” a declarat dl. Philippe Le Houerou, Vicepreşedinte al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, în cadrul discursului inaugural. “Mă bucur foarte mult să constat că foarte mulţi dintre participanţii din toată regiunea sunt interesaţi de acest subiect. Ei au nevoie să înţeleagă mult mai multe lucruri în legătură cu acest subiect pentru a putea realiza politici publice mai bune şi pentru a lua decizii de investiție mai bune. Ne exprimăm speranţa că EGGPAL poate furniza măcar începutul unui răspuns la această nevoie.”

Nou-lansata iniţiativă EGGPAL constituie o reţea regională de învățare reciprocă şi de cooperare tehnică între experți din guverne din Europa şi Asia Centrală pe teme privind economia schimbărilor climatice şi a „creşterii verzi”. Conferinţe şi atelierele de lucru, cum este şi întrunirea de faţă, organizate în mod regulat, vor fi completate de o platformă de partajare a informaţiilor, disponibilă pe internet. Această nouă reţea se bazează pe lecţiile învăţate prin înfiinţarea unor reţele similare pentru experţi guvernamentali pe teme precum managementul cheltuielilor publice (PEMPAL), politici de migraţie (MIRPAL), şi reformă judiciară (JUSTPAL), bazându-se inclusiv pe alte eforturi-cheie de susţinere a cunoaşterii în domeniul creşterii verzi, cum ar fi Platforma de Cunoaştere în domeniul Creşterii Verzi (Green Growth Knowledge Platform).

"Căutarea metodelor care să garanteze o dezvoltare economică durabilă nu este deloc o provocare măruntă,", a declarat Aneta Wilmańska, subsecretar de stat în Ministerul Mediului. "De aceea, consider foarte valoroasă inițiativa Băncii Mondiale de a dezvolta o platformă pentru o dezbatere aprofundată cu privire la abordări eficiente în stimularea economiei ecologice în țările cu medii și niveluri de dezvoltare diferite. Sunt de părere că Banca Mondială, prin experiența sa uriașă și profesionalismul său, va asigura dezvoltarea creativă a acestei inițiative. Pe măsură ce vom întreprinde numeroase activități în acest domeniu de asemenea, vom fi bucuroși să împărtășim cu cei interesați experiența noastră vastă în crearea condițiilor necesare pentru dezvoltarea durabilă. Mă bucur că subiectele-cheie ce vizează economia verde, cum ar fi: achiziții publice ecologice, taxe ecologice, surse de energie regenerabilă, precum și probleme climatice, vor fi discutate în cadrul conferinței. Ultimul dintre aceste elemente merită o atenție deosebită în contextul COP 19, organizat de Polonia, la Varșovia, în toamna acestui an."

Programul conferinţei include o paletă amplă de probleme legate de creşterea verde, inclusiv preţul emisiilor de carbon, subvenţiile în domeniul energiei, scheme de investiţii verzi, tarifarea la preţ fix, subvenţiile pentru sursele de energie regenerabilă şi alte tehnologii verzi, analiza cheltuielilor publice aferente schimbărilor climatice, costurile de reducere a riscurilor şi de adaptare schimbărilor climatice, opţiunile de investiţii publice, locurile de muncă verzi, exporturile verzi, inovaţia verde, şi altele.

Pașii următori pentru noua rețea vor consta în stabilirea unei prezenţe online, prin care să se asigure un forum virtual la care să participe toţi membrii reţelei, precum şi un amplu set de informaţii practice dedicate publicului, cu privire la evaluarea şi implementarea creşterii verzi în Europa şi Asia Centrală.

Contacte media
La Varşovia
Anna Kowalczyk
tel : +48 22 520 8000
akowalczyk@worldbank.org
La Washington
Elena Karaban
tel : (202) 473-9277
ekaraban@worldbank.org



Api
Api

Welcome