Discursuri şi transcrieri

Declaraţie de presă a D-lui Preşedinte Kim de Ziua Europei în România

9 mai 2013


Jim Yong Kim Bucureşti, România

În forma pregătită pentru livrare

BUCUREŞTI, 9 Mai 2013 Președintele Grupului Băncii Mondiale s-a întâlnit astăzi cu Primul Ministru Victor Ponta cu ocazia Zilei Europei. Dupã întâlnire, Kim a fãcut urmãtoarele remarci (așa cum erau pregãtite pentru livrare).

Vă mulţumesc foarte mult, domnule Prim Ministru Ponta, pentru discuţia foarte fructuoasă pe care am purtat-o.

Astăzi este Ziua Europei, iar pentru mine a mă afla aici la Bucureşti în această zi are o însemnătate foarte mare. Este un privilegiu să putem sărbători aderarea ţării Dvs. la Uniunea Europeană în 2007 – acum numai şase ani.

Aş dori să încep prin a îmi exprima sincerele mulţumiri domnului Prim Ministru Ponta şi omologilor noştri din România pentru activitatea pe care o depunem împreună.

Banca Mondială este, de mulţi ani, un consilier strategic al Guvernului României, în aplicarea de către acesta a agendei de reforme importante în România care au dus la aderarea sa la UE. Parteneriatul nostru de astăzi este construit pe baza schimbului de experienţă. Noi împărtăşim României cunoştinţele pe care le-am acumulat din toată lumea, dar şi noi, la rândul nostru, învăţăm din experienţa României în multe domenii, cum ar fi cel al modernizării sistemelor de asigurări sociale, şi împărtăşim aceste cunoştinţe altor ţări.

Dezvoltarea politică şi economică a României din ultimii 20 de ani este impresionantă şi merită o largă recunoaştere a realizărilor sale.

România a făcut progrese enorme în dezvoltarea economiei sale. Vestea cea bună este că venitul mediu al românilor a crescut de la un sfert din media europeană la aproape jumătate din media europeană, pe măsură ce s-au deschis pieţele şi au fost reformate instituţiile.

O veste şi mai bună este aceea că prosperitatea României a fost distribuită larg în cadrul populaţiei. Banca Mondială a adoptat recent un obiectiv de a creşte prosperitatea împărtăşită, prin creșterea veniturilor în rândurile a 40% din populația ţărilor unde ne desfăşurăm activitatea. Suntem foarte mulţumiţi să constatăm că România face mari progrese în această direcţie şi că veniturile aceste categorii de populaţie cresc mai repede decât cele ale gospodăriei medii din anii 2000.

Avem bucuria de a fi contribuit, împreună cu Comisia Europeană şi FMI, la stabilizarea macroeconomică a României prin intermediul sprijinului nostru financiar şi tehnic.

Deficitul fiscal a scăzut de la 7,3 la sută în 2009 la 2,5 la sută în 2012. Totalul datoriei publice la PIB este de 35 la sută, în comparaţie cu media Uniunii Europene care este de 83 la sută. În ultimii trei ani, creşterea a fost pozitivă iar inflaţia coboară spre ţinta stabilita de banca centrală. Progresul României în stabilizarea economică ar fi fost demn de luat în seamă în orice perioadă, dar este cu deosebire impresionant în contextul mediului extern nesigur şi al continuării crizei din zona euro.

Cu toate aceste, în ciuda progreselor înregistrate de guvern, România rămâne ţara cu cele mai înalte nivele ale sărăciei din Uniunea Europeană. Peste 30 la sută din populaţie trăieşte cu mai puţin de 5 dolari pe zi. Aş dori să atrag atenţia asupra persoanelor care trăiesc cu un venit atât de mic, inclusiv populaţia romă de aici din România şi din alte părţi ale Europei. Consider că este un imperativ moral pentru toate guvernele să instituie sisteme de asigurări sociale pentru cei mai săraci şi să investească în învăţământ şi sănătate pentru cei care sunt cel mai nevoiaşi. Există un argument umanitar pentru a face acest lucru, dar există şi unul economic. Dacă cei mai nevoiaşi pot fi scoşi din sărăcie, acesta reprezintă un succes pentru noi toți – mai multă forţă de muncă, atragerea pe cale de consecinţă a investiţiilor, ceea ce duce la crearea de locuri de muncă. Iar dacă România continuă să îi educe pe mai săraci, să le dea calificări profesionale şi servicii de sănătate de calitate, ea va fi un adevărat model pentru întreaga lume.

În momentul de faţă Guvernul se concentrează, pe bună dreptate, asupra elaborării unei noi agende a creşterii. În concret, aceasta va însemna construirea unei economii mai competitive, în creştere mai rapidă şi mai incluzivă, o economie care împarte prosperitatea sa tuturor oamenilor din România. Noi credem că realizarea acestei viziuni va necesita reforme structurale mai profunde, în multe sectoare ale economiei şi administraţiei publice. Mai credem de asemenea că Guvernul va trebui să rămână pe traseul adoptat în direcţia consolidării fiscale, ceea ce va necesita o hotărâre fermă de a construi pe baza câştigurilor obţinute până acum.

Pentru a se asigura ca această creştere continuă să fie în beneficiul celor săraci, noi considerăm că România trebuie să continue să aibă pieţe flexibile ale muncii, care vor facilita trecerea de la locuri de muncă cu productivitate scăzută la unele cu productivitate mare şi vor duce la creşterea calificării forţei de muncă. Instituirea unui mediu de afaceri mai simplu va permite întreprinzătorilor să creeze locuri de muncă şi să aducă valoare adăugată în economie. Va continua însă să fie necesară o protecţie socială corespunzătoare pentru cei mai vulnerabili.

Pe măsură ce România depune eforturi în direcţia creşterii durabile şi a ajunge la același nivel cu multe țări ale Uniunii Europene în privința standardelor de viață, a productivității si competitivității, provocarea va fi aceea de a gestiona schimbarea, ceea ce este întotdeauna dificil.

În cadrul acestui efort, aş dori să reafirm disponibilitatea Băncii Mondiale de a fi un partener al Guvernului României în direcţia atingerii ţelului de creştere incluzivă şi prosperitate împărtăşită.

Vă mulţumesc.


Contacte media
În Bucureşti
Daniel Kozak
tel : +4 021 201 0388
dkozak@worldbank.org
În Washington
Kristyn Schrader-King
tel : (202) 458-2736
kschrader@worldbank.org
Pentru cereri de transmisii audiovizuale
Natalia Cieslik
tel : (202) 458-9369
ncieslik@worldbank.org

Api
Api

Welcome