COMUNICAT DE PRESĂ

Banca Mondială: Incluziunea romilor are și o motivare economică pentru România

7 aprilie 2014


Incluziunea socială şi economică a romilor va contribui la o prosperitate comună în România

BUCUREŞTI, 7 aprilie 2014 — Un nou raport al Băncii Mondiale Studiu de diagnosticare şi consultanță pentru politicile de sprijinire a incluziunii romilor din România examinează barierele sociale şi economice cu care se confruntă majoritatea romilor din România pe parcursul întregii lor vieţi. Studiul detaliat a fost întocmit la cererea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi este finanţat prin fonduri structurale ale Uniunii Europene (UE), în vederea acordării de asistenţă Guvernului României pentru dezvoltarea unor politici naţionale şi pentru identificarea unor programe rentabile pentru integrarea romilor. Acesta prevede diagnostice şi opţiuni de politici publice legate de sărăcie, reţele de asistență socială, locuri de muncă, educaţie, locuinţe, sănătate, combaterea discriminării, furnizarea de servicii pe plan local, precum şi opţiuni pentru o mai bună utilizare a instrumentelor financiare ale UE.

Raportul atrage atenţia asupra faptului că excluderea romilor este perpetuată de-a lungul generaţiilor. Educaţia neadecvată, lipsa aptitudinilor şi starea precară de sănătate împiedică accesul populaţiei rome la oportunităţi. Acest lucru rezultă apoi în resurse insuficiente pentru sprijinirea educaţiei continue a copiilor romi şi pentru asigurarea condiţiilor de trai care să le determine o stare bună de sănătate. De aceea este importantă o abordare bazată pe ciclul de viaţă, pentru a se elabora intervenţii prin politici în vederea întreruperii ciclului intergeneraţional de excludere a romilor.

 „Atunci când o fată romă se naşte în România, există o probabilitate de trei ori mai mare ca ea să se nască în sărăcie. Acest copil se confruntă cu o şansă mai ridicată de a suferi de malnutriţie sau boli care îi pun în pericol creşterea sănătoasă în primii ani de viaţă, care sunt esenţiali,” a spus Elisabeth Huybens, manager de sector pentru dezvoltare socială al Băncii Mondiale. “Este probabil ca aceeaşi fată să crească într-o locuinţă supraaglomerată. Ea se poate aştepta să treacă peste educaţia preşcolară esenţială şi să renunţe la şcoală înaintea vârstei de 16 ani. Va avea doar o şansă din cinci ca să-și găsească un loc de muncă la vârsta adultă, iar până la 55 de ani are 60% şanse să raporteze o boală sau o problemă de sănătate de durată.”

Raportul argumentează că, printr-o dezvoltare adecvată a copiilor romi în primele 1.000 de zile de viaţă, printr-un acces mai bun la o educaţie de calitate, prin investiţii în dezvoltarea aptitudinilor romilor în afara sistemului de învăţământ, prin îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi combaterea stereotipurilor negative, se vor asigura oportunităţi egale pentru următoarea generaţie de romi, iar bunăstarea familiilor lor va creşte. În raport se recomandă un set de intervenţii specifice, cum ar fi investiţii în programe de nutriţie maternă şi a copiilor, sănătate şi educaţie preşcolară, dezvoltarea aptitudinilor printr-o educaţie de bază de calitate, precum şi măsuri pentru facilitarea inserţiei pe piaţa muncii. Îmbunătăţirea condiţiilor de locuire şi asigurarea accesului la infrastructura de bază va duce la îmbunătăţirea bunăstării familiilor rome şi crearea mediului adecvat de dezvoltare la vârsta copilăriei.

Stereotipurile negative privind populaţia romă pot fi diminuate prin proiecte ce implică colaborarea între romi şi ne-romi. Se impune, de asemenea, o punere în aplicare mai eficientă a legii împotriva discriminării. Potrivit studiului, capacitatea furnizorilor de servicii ar putea fi consolidată prin introducerea unor mediatori romi şi prin sesiuni de instruire pentru dobândirea unor competenţe culturale. De asemenea, este esenţială sprijinirea comunităţilor de romi pentru a asigura participarea lor la proiectarea şi punerea în practică a viitoarelor intervenţii.

„Noi toţi trebuie să susţinem populaţia romă să participe la dezvoltarea României şi la continuarea convergenței către UE.” a spus Elisabetta Capannelli, Manager pe Ţară al Băncii Mondiale pentru România. „Estimări recente arată că există între 1.200.000 şi 2.500.000 de romi în România. Romii sunt săraci, vulnerabili şi excluşi din punct de vedere social, iar acest lucru le limitează mult şansele de a contribui la creşterea economică a ţării.”

Studiul serveşte ca referinţă detaliată pentru înţelegerea atât a provocărilor cu care se confruntă romii, cât şi a opţiunilor pe care le are Guvernul României pentru îmbunătăţirea vieţii romilor din România.

Contacte media
În Bucureşti
Daniel Kozak
tel : +4 021 2010 388
dkozak@worldbank.org
În Washington
Dorota Kowalska
tel : +1 (202) 247-7129
dkowalska@worldbank.org



COMUNICAT DE PRESĂ NR.:
2014/ECA/066

Api
Api

Welcome