COMUNICAT DE PRESĂ

Preşedintele Grupului Banca Mondială, Jim Yong Kim, efectuează o vizită în România

8 mai 2013



Preşedintele Grupului Banca Mondială, Jim Yong Kim, va efectua o vizită în România în perioada 9 – 10 mai. Aceasta este prima sa vizită în România de la numirea sa ca Preşedinte în iulie 2012.

Pe parcursul vizitei sale, Dl. Kim va avea întâlniri cu oficiali de rang înalt din partea Guvernului, cu reprezentanţi ai vieţii politice şi societăţii civile, precum şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri. Discuţiile se vor referi la modul cel mai bun în care Banca Mondială poate continua să sprijine creşterea economică a României de o manieră care îi include pe toţi cetăţenii şi le asigură prosperitate tuturor. Întâlnirile se vor axa pe provocările cu care se confruntă România şi pe ocaziile care i se deschid, ea fiind o ţară cu venituri medii spre înalte (upper middle-income country), precum şi pe reformele necesare în contextul Uniunii Europene.

Dl. Kim va fi însoţit de: Frank Heemskerk, Director Executiv, Philippe Le Houérou, Vicepreşedinte pentru Europa şi Asia Centrală, Mamta Murthi, Director Regional, Elisabetta Capannelli, Manager de Ţară, Thomasz Telma, Director Regional al misiunii International Finance Corporation, Ştefan Nanu, Director Executiv Supleant, şi Ana Maria Mihăescu, Reprezentant Rezident Şef al International Finance Corporation.

Domnul Kim şi domnul Prim Ministru Victor Ponta vor da scurte declaraţii de presă după întâlnirea lor de pe 9 mai. Detaliile privitoare la acest eveniment vor fi transmise reprezentanţilor presei de către Biroul de Presă al Primului Ministru.

Contacte media
În Bucureşti
Daniel Kozak
tel : +4021 2010 388
dkozak@worldbank.org
În Washington
Kristyn Schrader-King
tel : +1-202-458-2736
Kschrader@worldbank.org
Pentru cereri de transmisii audiovizuale
Natalia Cieslik
tel : (202) 458-9369
ncieslik@worldbank.org




Api
Api

Welcome