Skip to Main Navigation
COMUNICAT DE PRESĂ 20 martie 2018

Parteneriat cu Sectorul 5 al municipiului București pentru sprijinirea investitorilor și cetățenilor

BUCUREȘTI, 20 martie 2018 — Biroul Băncii Mondiale din România și Primăria Sectorului 5 al Municipalității București au semnat astăzi un acord de servicii de asistenţă tehnică (RAS) prin intermediul cărora se va sprijini implementarea unor soluții de dezvoltare urbană care vor stimula creșterea economică și vor îmbunătăți calitatea vieții în Sectorul 5.

Sectorul 5 este amplasat în zona economică cea mai dezvoltată din România. În ciuda acestui fapt, găzduieşte cea mai mare comunitate marginalizată din țară și se confruntă cu provocarea de a asigura de o manieră eficientă planificarea, prioritizarea, proiectarea și executarea investițiilor de capital menite a genera rezultate economice mai bune pentru constituenții săi.

“Parteneriatul nostru cu Sectorul 5 reprezintă un angajament promiţător la nivel local”, a declarat dna. Tatiana Proskuryakova, Director de Țară al Băncii Mondiale pentru România și Ungaria. “Prin intervenții punctuale și prin intermediul unei analize a provocărilor cu care se confruntă Sectorul, dar și a avatajelor acestuia, vom sprijini administrația locală în procesul de promovare a unor soluții de dezvoltare urbană care să aducă beneficii locuitorilor și investitorilor.”

Banca Mondială va acorda asistență tehnică Primăriei Sectorului 5 pe parcursul unei perioade de trei ani. Asistența se va axa pe sprijinirea Sectorului în procesul de valorificare deplină a poziției geografice și economice pe care o deține, cu scopul promovării unei creșteri economice mai accelerate.

„Dezvoltarea urbanistică din zona Antiaeriană este cel mai important proiect de acest gen dezvoltat în România ultimilor 30 de ani, iar, pentru un proiect atât de mare, nu puteam să sperăm la un partener mai bun decât Banca Mondială. În următoarea perioadă, Sectorul 5 va deveni principalul pol de creștere economică de la nivelul Capitalei”, a declarat Daniel Florea, Primarul Sectorului 5. „Este și o mândrie personală faptul că proiectele pe care mi le-am propus la preluarea mandatului atrag parteneri atât de valoroși. Aceste proiecte prind contur și vor deveni realitate. Cum am mai spus, lucrurile importante au nevoie de timp. Dar este clar că avem proiecte serioase și suntem capabili să aducem alături de noi parteneri serioși. Am insistat foarte mult să intrăm în acest parteneriat cu Banca Mondială și de astăzi avem la îndemână suportul celor mai mari specialiști din lume, pentru a schimba în bine Sectorul 5. Colaborarea pe care am demarat-o astăzi reprezintă garanția că suntem un partener serios și că ne îndreptăm în direcția bună.”

Banca Mondială va acorda asistență pe doi piloni principali:

1)    Consolidarea capacității de planificare și gestionare a investițiilor de capital, cu accent pe prioritizarea unei liste de proiecte de investiții, pe întocmirea și punerea în aplicare a unui program de investiții multianual și pe consolidarea gradului de sustenabilitate financiară a Sectorului;

2)    Îmbunătățirea capacității de gestionare a activelor municipale și a procesului de regenerare urbană, prin asigurarea de soluții de revitalizare urbană pentru zona Antiaeriană și zona de sud-est a Sectorului. Se va acorda sprijin și pentru implementarea de soluții practice de urbanism pentru cartierul Ferentari, cu accent pe îmbunătățirea calității locuințelor, serviciilor sociale, infrastructurii și oportunităților de angajare pentru rezidenți.

Banca Mondială și-a deschis biroul în România în anul 1991. Începând de atunci, Banca a asigurat finanțări în valoare de peste 13,6 miliarde USD, reprezentând împrumuturi, garanții și granturi în toate sectoarele de activitate ale economiei românești. Portofoliul curent al Băncii include împrumuturi pentru investiții, activități analitice și asistență tehnică pentru sprijinirea priorităților de reformă ale României. În anul 2016, Grupul Băncii Mondiale și România au sărbătorit 25 de ani de parteneriat continuu pe calea sprijinirii măsurilor de reducere a sărăciei și de dezvoltare durabilă.

 

Pentru informații suplimentare cu privire la activitățile derulate de Banca Mondială în România, accesați:

www.worldbank.org/romania

Pentru informații suplimentare cu privire la activitățile derulate de Banca Mondială în Europa Emergentă și Asia Centrală, accesați:

www.worldbank.org/eca

Dați-ne un Like pe Facebook, la: https://www.facebook.com/WorldBankRomania

Urmăriți-ne pe Twitter, la: https://www.twitter.com/worldbank

Alăturați-vă discuției, la: https://blogs.worldbank.org/europeandcentralasia


COMUNICAT DE PRESĂ NR.: 2018/ECA/80

Contact

București
Victor Neagu
+40 21 201 0388
vneagu@worldbank.org
Api
Api