Bucureşti, 16 ianuarie 2010. Între 20-27 ianuarie 2010, o misiune a Băncii Mondiale, condusă de doamna Swati Ghosh, va vizita România, împreună cu echipele Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene, pentru a discuta progresele înregistrate în programul de reformă susţinut de Banca Mondială, prin al doilea Împrumut pentru Politici de Dezvoltare (DPL2).
În discuţiile cu autorităţile române, experţii Băncii Mondiale se vor concentra asupra reformei din sectorul public, incluzând implementarea legii salarizării unitare şi a sistemului de pensii, asistenţa socială, precum şi reformele din sectorul financiar.
Programul de Împrumuturi pentru Politicile de Dezvoltare (DPL) se concentrează pe managementul financiar al sectorului public, pe sectoarele sociale, precum şi pe sectorul financiar. Primul Împrumut pentru Politici de Dezvoltare, în sumă de 300 milioane de Euro, a fost aprobat de către Consiliul de Administraţie al Băncii la data de 16 iulie 2009, semnat la 1 septembrie 2009, fiind acordat la data de 20 octombrie 2009. Agenda de reformă DPL sprijină măsurile, politicile şi reformele structurale menite să asigure sustenabilitatea fiscală a României şi procesul de ieşire din criză, în completarea programul sprijinit de FMI şi Comisia Europeană.