Interviu cu Mamta Murthi, Directorul Băncii Mondiale pentru Europa Centrală şi Ţările Baltice pentru Banka – publicaţie lunară financiară şi de afaceri, publicată în Ianuarie 2014.
Mamta Murthi, Directorul Băncii Mondiale pentru Europa Centrală şi Ţările Baltice, vorbeşte despre creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă ca fiind cele mai puternice instrumente de reducere a sărăciei şi inechităţii în Croaţia şi la nivel global. Obiectivul promovării prosperităţii comune ne impune să ne preocupăm nu numai dacă PIB-ul creşte ci şi dacă bunăstarea celui mai sărac segment al societăţii creşte.
Sărăcia, protecţia socială, pensiile şi demografia sunt domeniile de specialitate ale Directorului Băncii Mondiale pentru Europa Centrală şi Ţările Baltice, Mamta Murthi. Aceasta are un doctorat la Universitatea Oxford, s-a angajat la Banca Mondială în 1995 şi înainte de aceasta era Cercetător Principal la Şcoala de Afaceri din Londra. În calitate de co-autor al raportului intitulat „Creştere, Sărăcie şi Inegalitate”, recomandă ca politicile publice să se concentreze pe următoarele: accelerarea creşterii economice comune şi crearea locurilor de muncă; îmbunătăţirea furnizării serviciilor publice; consolidarea protecţie sociale şi reducerea sărăciei. În cadrul interviului, i-am cerut părerea asupra acestor probleme, în calitate de responsabil cu monitorizarea a 11 ţări din UE: Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania,Polonia, România, Republica Slovacă şi Slovenia.
Î: Nu observăm existenţa unei sărăcii extreme în Europa, aşa cum există de exemplu în Africa şi India. Cu toate acestea, Banca Mondială semnalează o creştere a sărăciei în Europa Centrală, cauzată de pierderea locurilor de muncă din cauza crizei. Ce sugerează ultimele date?
R: Într-adevăr, dacă ne gândim la ţările din Europa Centrală, nu există sărăcie extremă caracterizată prin supravieţuirea unui om cu mai puţin de 1,25 dolari pe zi. Criza economică a dus la creşterea sărăciei şi vulnerabilităţii în zonă, astfel încât atunci când evaluăm sărăcia în această regiune luăm în considerare venitul disponibil al unui individ. Dacă acel venit este sub 60% din venitul mediu al ţării, atunci acea persoană este considerată a fi la limita sărăciei. În cele 11 ţări din UE, procentul populaţiei ce trăieşte sub pragul sărăciei relative a variat de la 10% în Republica Cehă la 22 % în Bulgaria şi România. Alte state UE din cele 11 cu rate ridicate de sărăcie relativă sunt Croaţia (21%), Lituania (19%) şi Ungaria (19%).
Î: În anul 2010 Banca Mondială a fost prima care a întocmit un raport cu privire la creşterea sărăciei în Croaţia: creşterea şomajului la oraş din cauza crizei. Există un raport nou privitor la Croaţia?
R: Monitorizăm în mod regulat evoluţia sărăciei, ca parte din misiunea noastră corporativistă. Prelungirea recesiunii a contribuit la creşterea şomajului; rata şomajului calculată pe baza anchetelor a depăşit 17%. Acest lucru i-a afectat pe noii săraci într-o mare măsură: - aceia care iniţial erau activi pe piaţa muncii. În timp ce accentul trebuie pus în continuare pe persoanele afectate de sărăcie pe termen lung, care reprezintă şi segmente ale populaţiei excluse social, politica pe termen scurt trebuie să împiedice ca noii săraci să treacă de la o sărăcie provizorie la una pe termen lung.
Simulările noastre arată că sărăcia a crescut de la circa 13% în 2008 la circa 20% în 2013. În anul 2011, când a fost efectuată ultima evaluare oficială a nivelului de sărăcie, incidenţa cea mai mare a sărăciei, de peste 40%, a fost detectată în gospodăriile conduse de o persoană aflată în şomaj sau inactivă. Incidenţa sărăciei este mult mai ridicată în zonele rurale decât în zonele urbane (circa 24% în comparaţie cu 9%) şi în regiunea continentală faţă de regiunea adriatică. Incidenţa sărăciei în rândul gospodăriilor care au şase membri sau mai mult este de asemenea ridicată – peste 27%, care se reflectă asupra sărăciei în rândul tinerilor.
Î: Şomajul în rândul tinerilor este al doilea ca nivel la nivelul tuturor statelor membre UE. Cum le putem oferi locuri de muncă?
R: Grupurile vulnerabile sunt cele mai afectate de situaţia precară a pieţei muncii, iar cei mai afectaţi sunt tinerii şi cei slab calificaţi. Rata şomajului în rândul tineretului în Croaţia este a treia ca nivel în UE după Grecia şi Spania – aproape de 50%. Acesta este rezultatul a cinci ani de creştere economică negativă şi a unor bariere considerabile în calea ocupării forţei de muncă în rândul tinerilor, precum restricţiile de a îmbrăţişa anumite profesii şi neconcordanţa între rezultatele învăţământului şi nevoile pieţei. Această situaţie reflectă şi costurile mari ale excedentelor şi reglementări mai stricte ale pieţei muncii asociate cu angajaţii mai în vârstă, inclusiv perioade de protecţie înainte de pensionare.
Î: În legătură cu reforma pieţei muncii care este implementată de guvernul croat şi sprijinită de Banca Mondială, cum afectează aceasta ocuparea forţei de muncă şi competitivitatea?
R: În 2011, Banca Mondială a standardizat legislaţia muncii din Croaţia şi a identificat restricţiile legale în calea obţinerii unei pieţe a muncii dinamică şi flexibilă. Teoria, precum şi sursele analitice, arată că în timp ce rigidizarea legislaţiei privitoare la protecţia ocupării forţei de muncă duce la creşterea protejării ocupării forţei de muncă, este făcută cu preţul creşterii costului muncii care duce la scăderea nivelului ocupării forţei de muncă. Astfel, creează o piaţă duală a muncii: piaţa primară, în cadrul căreia lucrătorii se bucură de siguranţa locului de muncă şi avantajele reglementărilor şi piaţa secundară – lucrătorii informali, liber profesionişti şi sezonieri – unde aceste beneficii nu există. În aceste condiţii, este greu ca cei din afară, precum şomerii, să găsească un loc bun de muncă în sectorul primar. Aceştia fac parte din grupurile dezavantajate: cei ce au intrat recent pe piaţa muncii, inclusiv tinerii şi muncitorii necalificaţi.
Situaţia pieţei muncii în Croaţia este nesatisfăcătoare. Participarea forţei de muncă este scăzută iar şomajul continuă să crească. Rata ocupării forţei de muncă pentru populaţia cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani este în prezent sub 56%; rata ţintă a strategiei EU2020 este de 75%. Circa 60% din şomeri sunt şomeri pe termen lung. Această diferenţă uriaşă sugerează subutilizarea forţei de muncă în Croaţia. Parte din problemă se datorează legislaţiei rigide a muncii şi parte politicilor sociale.
Conform standardelor Europene, legislaţia privitoare la protecţia ocupării forţei de muncă în Croaţia este strictă. Indicele legislaţiei privitoare la protecţia ocupării forţei de muncă al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică pentru Croaţia este cu mult deasupra mediei UE15 şi se află în aceeaşi grupă cu Grecia, Spania şi Portugalia. Soluţionarea problemelor excedentelor este mult mai dificilă şi mai costisitoare în Croaţia decât în majoritatea ţărilor învecinate. Este de asemenea mai dificilă decât în cazul concurenţilor regionali, precum Bulgaria, Republica Cehă sau Ungaria. Cu toate acestea, până nu demult, angajatorii croaţi se confruntau cu costuri mari de angajare care duceau la creşterea ratei şomajului şi creşterea duratei şomajului. În acelaşi timp, multiplele avantaje sociale au dus la creşterea aşa-numitului salariu de rezervă după care beneficiarii de ajutoare sociale vor accepta de obicei locuri de muncă mai prost plătite.
Î: Rata şomajului înregistrată în Croaţia era de circa 21% şi este a doua ca nivel de mărime din toate statele membre UE.
R: În regiunea Europei Centrale, piaţa muncii mai are mult de beneficiat de pe urma procesului incipient de redresare. În ciuda unor rate generale mai mari de creştere în regiunea UE11, ocuparea forţei de muncă în timpul crizei a avut de suferit mai mult decât în UE15, deoarece angajatorii din UE11 tindeau mai degrabă să reducă locurile de muncă decât programul de lucru. În niciuna din ţările UE11 nivelul şomajului nu a atins pragul de înainte de criză, însă performanţa ţărilor individuale diferă mult.
În cazul Republicii Cehe şi al Poloniei, nivelul curent de ocupare a forţei de muncă sunt aproape de pragul de dinainte de criză, în timp ce angajarea forţei de muncă peste necesităţile imediate continuă în prima, iar consolidarea creşterii economice contribuie la protejarea locurilor de muncă în a doua. În Letonia şi Lituania, rata curentă a şomajului este cu încă circa 20% mai mică decât rata de dinainte de criză, reflectând o adaptare mare economică în 2008-2009 precum şi o migraţiune semnificativă. Estonia şi-a îmbunătăţit considerabil situaţia de-a lungul ultimilor doi ani, printr-o relansare economică care a dus la crearea masivă de locuri de muncă în industria prelucrătoare, de construcţii şi transport.
Numărul persoanelor angajate în UE11 în al doilea trimestru din 2013 a încetat să mai scadă şi s-a stabilizat la circa 44,7 milioane. Aceasta nu linişteşte temerile cu privire la şomeri. În prezent, circa 4,9 milioane de oameni din UE11 nu au loc de muncă, reprezentând o creştere de 1,8 milioane comparativ cu nivelul cel mai scăzut înregistrat în august 2008. În Croaţia şi Slovenia acest număr continuă să crească pe măsură ce ritmul de creştere economică scade.
Î: Unde vedeţi potenţiale de creştere în Croaţia?
R: Având în vedere fantastica sa locaţie, ca poartă a Europei de Sud-Est, un ţărm vast, precum şi teren arabil în estul ţării, Croaţia are multe avantaje competitive, mai ales când e vorba de potenţialul său de inovare şi capitalul uman. Cu toate acestea, eficienţa folosirii acestor resurse poate fi îmbunătăţită cu mult. Croaţia are una din ratele cele mai scăzute de angajare în muncă din Europa şi un nivel mare de angajare în sectorul public în detrimentul dezvoltării sectorului private. Peisajul economic – de la transport (porturi, transporturi pe cale ferată, maritime, aeriene) la energie (electricitate, termoficare) şi chiar la turism (hoteluri şi proprietăţi imobiliare) sau industria alimentară este dominat de întreprinderi de stat. Activele de stat reprezintă circa 68% din PIB-ul Croaţiei, ceea ce situează Croaţia în urma a doar patru ţări din Europa în ceea ce priveşte valoarea activelor deţinute de stat. Slaba performanţă a întreprinderilor de stat din Croaţia, ce se bazau pe un sprijin fiscal considerabil prin intermediul garanţiilor (circa 12% din PIB), o asumare directă a datoriei (peste 3% din PIB) sau subvenţii directe de stat (la 1,7% din PIB peste dublul mediei EU27) a contribuit la creşterea excesivă a datoriei publice şi a deficitelor din Croaţia.
Î: Cele mai recente date Eurostat arată că o treime din populaţia Croaţiei trăieşte în pragul sărăciei sau al excluderii sociale. Situaţia este mai rea doar în Letonia, România şi Bulgaria. Cu toate acestea, se aşteaptă ca PIB-ul acestor ţări să crească în 2014 în timp ce în Croaţia se aşteaptă să scadă. Conform recentei Strategii de Parteneriat între Banca Mondială şi Republica Croaţia, se vizează reducerea numărului săracilor de la 1,4 milioane în 2011 la 1,3 milioane în 2020. Aţi putea clarifica numerele?
R: Croaţia, în calitate de nou membru UE a aderat la Pactul de Stabilitate şi Creştere Strategia Europa 2020. Unul din indicatorii monitorizaţi la care au aderat toate statele membre UE inclusiv Croaţia este reducerea numărului persoanelor sărace şi a acelora ce se află în pragul sărăciei până în 2020. Croaţia urmează să se angajeze că va respecta aceste cifre în calitate de stat membru. Politicile recent lansate de guvern care se concentrează pe îmbunătăţirea fixării obiectivelor, activării şi ocupării forţei de muncă dacă sunt sprijinite de consolidarea învăţământului,pregătirii profesionale şi educaţiei pe durata întregii vieţi, vor contribui la atingerea acestor obiective.
Î: Există un conflict între obiective, între austeritate fiscală şi prosperitate?
R: Nu există conflict între obiectiv pentru ţările care se confruntă cu un acces slab la piaţă sau cu o credibilitate scăzută a politicilor lor fiscale ce vizează ţinerea sub control a nivelului îndatoriri. Există multe cercetări ce dovedesc acest lucru. Ceea ce contează este viteza cu care se produce consolidarea şi modul în care aceasta afectează creşterea. Ţările din Europa care şi-au consolidat finanţele mai repede s-au bucurat de creştere economică în ultimii trei ani şi au evitat o recesiune dublă.
Î: Riscurile referitoare la sărăcie sunt legate de asemenea de criza datoriilor consumatorilor şi companiilor. Puteţi să ne spuneţi părerea dv. cu privire la activitatea de creditare în Europa Centrală?
R: Cererea de credite a prezentat câteva semne de revenire în Europa Centrală, ceea ce este în conformitate cu redresarea observată în ciclul de afaceri. În Slovenia, Letonia, Ungaria şi Croaţia, acordarea de credite gospodăriilor este încă în descreştere. Cu toate acestea, deşi cererea de credite a crescut în 2013, standardele de creditare s-au înăsprit, în special la creditele imobiliare comerciale şi la creditele de consum. În ceea ce priveşte oferta, observăm orientarea graduală a surselor de finanţare către depozite locale, compensând parţial scăderea finanţării străine.
De fapt, depozitele locale reprezintă peste două treimi din sursele de finanţare pentru majoritatea statelor UE11. Astfel, problema este neconcordanţa între cerere şi ofertă pentru anumite segmente ale populaţiei. Pe de-o parte, depozitele gospodăriilor cresc, pe de altă parte există nişte segmente ale populaţiei care nu-şi pot plăti datoriile. Reeşalonarea creditelor, restructurarea datoriei precum şi cadrele speciale de faliment din anumite ţări contribuie la soluţionarea datoriei gospodăriilor. Cu toate acestea, ocuparea forţei de muncă este cel mai bun instrument.
Î: Cum poate guvernul croat să obţină sprijin public pentru reforme?
R: Croaţia traversează într-adevăr o perioadă foarte dificilă şi toate segmentele societăţii au fost afectate. Guvernul se confruntă cu provocarea de a trebui să reducă cheltuielile în timp ce încearcă să-i protejeze pe cei vulnerabili. Acest lucru nu e uşor niciodată, în special deoarece rezultatele reformelor şi avantajele nu se fac simţite peste noapte.
Î: Cum funcţionează sistemul de protecţie socială în Europa Centrală în comparaţie cu cel din Croaţia?
R: Croaţia are un sistem de protecţie sociale vast, însă costisitor şi fragmentat, cu un număr mare de avantaje sociale clare. La circa 3% din PIB, cheltuielile cu programele de protecţie socială sunt mai mari decât în alte state din Europa Centrală de Est, o mare parte din aceste cheltuieli fiind orientate către veterani de război şi familiile acestora. Guvernul lucrează la consolidarea administrării de numerar pentru programele de protecţie socială, programele de politici familiale şi indemnizaţiile de şomaj, vizând îmbunătăţirea eficienţei şi a stabilirii ţintelor programului de protecţie socială. Măsuri precum schimbul de date între sistemul informaţional de protecţie socială şi alte baze de date publice au avut ca rezultat anumite economisiri. Cu toate acestea, cele mai mari câştiguri fiscale ar fi generate prin introducerea de testare a veniturilor pentru mai multe programe de acordare a beneficiilor sociale, asigurându-se că sunt vizate grupurile cele mai vulnerabile ale societăţii.
Î: Noua strategie a Băncii Mondiale pune accentul pe „ prosperitate comună”. Ce înseamnă acest lucru?
R: Scopul este acela de a stimula creşterea venitului a 40% din populaţia cea mai defavorizată, ceea ce înseamnă că nu trebuie să ne facem griji doar dacă economiile se extind, ci şi dacă bunăstarea celui mai sărac segment al societăţii creşterii. Ideea prosperităţii comune este mai complexă decât simplul fapt de a creşte veniturile. Acesta este un obiectiv important pentru toate ţările.
Obţinerea prosperităţii comune necesită raportarea persoanelor cu venituri mici la procesul de creştere economică într-un mod durabil din punct de vedere al mediului, social şi fiscal, astfel încât câştigurile să fie asigurate pentru generaţiile următoare. Aceasta este abordarea pe care o adoptăm în cadrul colaborării noastre cu statele UE11. Atunci când dezvoltăm strategii de angajare în parteneriat cu aceste state, ne asigurăm că programele noastre care includ acordarea de credite şi consiliere cu privire la politici se concentrează pe provocarea imediată de a încerca să se accelereze creşterea economică într-un mediu economic foarte dificil. Pentru ca grupurile cu venituri mici să prospere, este necesar ca economia de ansamblu să prospere.
Î: Sediul dv. este la Bruxelles. Cum cooperaţi cu Comisia Europeană?
R: Faptul că sediul meu este la Bruxelles îmi oferă mie şi echipei mele multe avantaje. În primul rând, sunt mult mai aproape de cele 11 ţări membre UE pe care trebuie să le monitorizez. Ajung mai repede acolo, îmi desfăşor munca mai eficient şi îmi este mai uşor să răspund la cerinţele partenerilor noştri. În al doilea rând, pot comunica instantaneu cu colegii noştri de la Comisia Europeană în diferitele directorate. Deoarece unul din obiectivele noastre de bază este de a ajuta cele 11 state membre UE să se apropie de vechile state membre UE şi să le ajutăm să atingă obiectivele stabilite în Strategia 2020 a Uniunii Europene, ţinem şedinţe periodice cu colegii de la Comisia Europeană şi discutăm asupra modului în care munca depusă de Banca Mondială le pot complementa eforturile, în special în domenii ce ar putea să nu fie sprijinite cu fonduri UE. Comisia Europeană apreciază mult analizele noastre sectoriale, informaţiile pe care le furnizăm cu privire la diferite probleme, nu doar referitor la statele membre UE ci global precum şi contribuţia noastră la realizarea reformelor instituţionale şi structurale din ţările noastre.
