CORDOBA, 08 aprilie 2010 — Ţările europene pierd sute de milioane de euro în fiecare an, în productivitate şi contribuţii fiscale, din cauza costurilor economice şi fiscale pe care le implică excluziunea romilor, se face cunoscut într-un studiu în derulare al Băncii Mondiale intitulat „Costurile economice ale excluziunii romilor” (Economic Costs of Roma Exclusion), ale cărui constatări preliminare au fost prezentate astăzi în cadrul celui de-al doilea Summit European al Romilor.
În cadrul alocuţiunii sale în faţa participanţilor la summit, dl. Ted Ahlers, Director pentru Strategie şi Operaţiuni ale Băncii Mondiale în Regiunea Europei şi Asiei Centrale, a marcat progresele înregistrate în anii din urmă pe calea incluziunii romilor, însă a remarcat că până în momentul în care mulţi dintre cei 10-12 milioane de romi din Europa nu vor avea acces la oportunităţile care sunt disponibile majorităţii cetăţenilor, „orice progres va părea ca o picătură într-un ocean.” Domnia sa a subliniat părerea Băncii Mondiale, conform căreia „sprijinirea incluziunii romilor are logică, nu doar din punct de vedere al drepturilor omului, ci şi dintr-o perspectivă economică.”
Prezentând constatările preliminare ale Raportului intitulat „Costurile economice ale excluziunii romilor”, d-na Tamar Manuelyan-Atinc, Directoarea Departamentului pentru Dezvoltarea Resurselor Umane al Băncii Mondiale pentru Regiunea Europei şi Asiei Centrale, a declarat că „romii constituie una dintre cele mai sărace comunităţi din Europa şi nu au aptitudini esenţiale necesare pentru a putea avea acces pe piaţa oficială a muncii.”
Studiul citat se concentrează pe costurile economice şi fiscale ale excluziunii romilor în Cehia, Bulgaria, România şi Serbia, şi constată că marea majoritate a romilor apţi de muncă nu au suficiente abilităţi care le-ar fi necesare pentru a putea participa cu succes pe piaţa muncii. Numai 1 din 5 romi apţi de muncă din Cehia, de exemplu, şi 1 din 8 în Bulgaria, Romania şi Serbia au aptitudinile necesare. Membrii aflaţi la vârsta angajării ai populaţiilor majoritare din aceste ţări au de 4-6 ori mai multe şanse să dețină calificările respective.
Nivelul scăzut de realizare educaţională este reflectat în rata scăzută a angajării, care în medie este de aproximativ 22% sub rata angajării populaţiilor majoritare din cele patru ţări menţionate, precum şi în câştigurile scăzute, romii activi câştigând cu 31% mai puţin în Bulgaria, 48% mai puţin în Serbia, 55% mai puţin în România, şi cu 58% mai puţin în Cehia, decât populaţiile majoritare.
Bunăoară estimările minime ale pierderilor de productivitate anuale se situează între 231 milioane Euro în Serbia, 367 milioane Euro în Cehia, 526 milioane Euro în Bulgaria, ajungându-se până la 887 milioane Euro în România. De asemenea, estimările minime ale pierderilor fiscale anuale se situează şi ele între 58 milioane Euro în Serbia, 202 milioane Euro în Romania, 233 milioane Euro în Cehia, şi 370 milioane Euro în Bulgaria. Invocând alte estimări – mai mari – privitoare la mărimea populaţiilor rome (UNDP, 2006), pierderile economice în cele patru ţări împreună sunt estimate la aproximativ 5,7 miliarde Euro anual, iar pierderile fiscale la 2 miliarde Euro pe an.
Spre o creştere incluzivă: Estomparea sincopelor educaţionale este o alegere inteligentă din punct de vedere economic
Conform afirmaţiilor doamnei Manuelyan-Atinc, „investiţiile în învăţământul pentru toţi – romi şi non-romi – constituie cheia transformării acestor pierderi economice şi fiscale în câştiguri care vor scoate familiile de romi din sărăcie şi vor aduce beneficii naţiunilor europene în general, în special având în vedere şi îmbătrânirea rapidă a populaţiilor din această regiune.”
Conform aceluiaşi studiu citat, romii cu acces la un învăţământ mai bun se pot aştepta şi la câştiguri superioare. În comparaţie cu romii absolvenţi de cursuri primare, romii care sunt absolvenţi ai unor forme de învăţământ secundar se pot aştepta să câştige cu 83% mai mult în Bulgaria, 110% mai mult în Cehia, 144% mai mult în România, şi cu 52% mai mult în Serbia.
O rată superioară a angajării se traduce în venituri sporite la buget. Studiul demonstrează că, în cazul investițiilor în educație, costurile necesare sunt mult mai mici decât veniturile pe care guvernele le-ar câştiga dacă ar proceda la acest pas. În cazul în care toate câştigurile de natură fiscală generate prin asigurarea unor oportunităţi egale pe piaţa muncii ar fi investite în învăţământul public pentru fiecare copil rom cu vârsta cuprinsă între 3-17 ani, atunci guvernele ar putea să cheltuiască pentru fiecare copil rom de 2,5-8 ori mai mult suma pe care o cheltuiesc acum pentru învăţământul public per elev în ţară. Cu alte cuvinte, câştigul potenţial al incluziunii depăşeşte pe departe costurile de investiţii necesare, chiar şi dacă acestea sunt superioare cheltuielilor per student existente la ora actuală.
Pe lângă aceasta, populaţia romă, mai tânără din punct de vedere demografic, va reprezenta o cotă din ce în ce mai mare din populaţia aptă de muncă, aflată în curs de îmbătrânire, putând astfel veni în sprijinul provocărilor de natură economică ale populaţiilor aflate într-un proces de îmbătrânire rapide. Devine din ce în ce mai clar că argumentul social şi economic împotriva inacţiunii este prea puternic pentru a putea fi ignorat, mai afirmă raportul.
