Learn how the World Bank Group is helping countries with COVID-19 (coronavirus). Find Out

COMUNICAT DE PRESĂ

Banca Mondială micșorează prognoza creșterii globale pentru 2016 până la 2,4 procente

07 iunie 2016


Perspective deosebit de diferite pentru exportatorii și importatorii de mărfuri, riscuri majorate de tendințe descendente

WASHINGTON, 7 iunie 2016—Banca Mondială micșorează indicele prognozei creșterii globale pentru 2016 până la 2,4 procente de la ritmul de 2,9 procente prognozat în ianuarie. Schimbarea se datorează creșterii inerte în economiile avansate, prețurile stăruitor de joase pentru mărfuri, comerțului global slab și fluxurilor de capital în scădere.

Conform ultimei actualizări a raportului Perspective economice globale, piețele emergente și economiile în curs de dezvoltare exportatoare de mărfuri se străduiesc din răsputeri să se adapteze la prețurile mai mici pentru petrol și alte mărfuri esențiale, aceasta reprezentând jumătate din revizuirea în sens descendent. Creșterea în aceste economii este prognozată să avanseze până la ritmul insuficient de 1,2 puncte procentuale față de prognoza din ianuarie.

„Această creștere inertă subliniază de ce este extrem de important ca țările să urmeze politici care vor stimula creșterea economică și vor îmbunătăți viețile celor care trăiesc în sărăcie extremă”, a declarat Președintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim. „Creșterea economică rămâne a fi motorul cel mai important de reducere a sărăciei și de aceea suntem foarte preocupați de încetinirea bruscă a creșterii în țările în curs de dezvoltare exportatoare de mărfuri, din cauza prețurilor scăzute pentru mărfuri”.

Piețele emergente și țările în curs de dezvoltare importatoare de mărfuri au fost mai rezistente decât cele exportatoare, deși beneficiile de pe urma prețurilor mai mici pentru energie și alte mărfuri s-au materializat încet. Se prognozează că aceste economii se vor extinde până la o rată de 5,8 procente în 2016, puțin mai modest decât ritmul de 5,9 procente estimat pentru 2015, odată ce prețurile mici pentru energie și redresarea modestă din economiile avansate vor sprijini activitatea economică.

Din economiile de piață emergente majore, China este prognozată să crească până la 6,7 procente în 2016, după 6,9 procente anul trecut. Expansiunea economică robustă a Indiei este preconizată să rămână constantă la valoarea de 7,6, în timp ce Brazilia și Rusia sunt prognozate să rămână în recesiuni mai adânci decât a fost prognozat în ianuarie. Africa de Sud este prognozată să crească la o rată de 0,6 procente în 2016, cu 0,8 puncte procentuale mai încet decât prognoza din ianuarie.

O creștere semnificativă a creditării sectorului privat, alimentată de o eră de rate joase ale dobânzilor și mai recent necesități crescânde de finanțare, majorează riscurile potențiale pentru mai multe piețe emergente și economii în curs de dezvoltare, se constată în raport.

„În timp ce economiile avansate se luptă să avanseze, majoritatea economiilor din Asia de Sud și de Est cresc solid, la fel ca și economiile emergente importatoare de mărfuri din întreaga lume”, a declarat Economistul principal și Vice-președintele executiv al Băncii Mondiale, Kaushik Basu. „Cu toate acestea, o evoluție care merită atenție este majorarea rapidă a datoriei private în mai multe economii emergente și în curs de dezvoltare. Ca urmare a exploziei de împrumut, nu este ceva neobișnuit de depistat că împrumuturile bancare neperformante, drept cotă a împrumuturilor brute, sunt de patru ori mai multe”.

Într-un mediu de creștere anemică, economia globală se confruntă cu riscuri pronunțate, inclusiv o încetinire în continuare în piețele emergente majore, schimbări bruște a dispoziției pieței financiare, stagnarea în economiile avansate, o perioadă mai lungă decât s-a așteptat de prețuri mici pentru mărfuri, riscuri geopolitice în diferite părți ale lumii și preocupări legate de eficacitatea politicii monetare în materie de încurajare a creșterii mai puternice. Acest raport introduce un instrument de cuantificare a riscurilor pentru perspectivele globale și constată că acestea sunt direcționate în sens mai descendent decât în ianuarie.

„Perspectivele marcante de creștere în piețele emergente și economiile în curs de dezvoltare ar încetini sau chiar inversa progresul realizat în atingerea nivelelor de venituri din economiile avansate”, a menționat Directorul grupului Perspective economice de dezvoltare, Ayhan Kose. „Cu toate acestea, unele economii emergente sau în curs de dezvoltare importatoare de mărfuri au putut înregistra o creștere constantă sau accelerată pe parcursul ultimilor trei ani”.

Perspective regionale

Asia de Est și Pacific: Creșterea în regiunea Asiei de Est și Pacificului este prognozată să încetinească până la rata nerevizuită de 6,3 procente în 2016, în timp ce expansiunea Chinei este preconizată să se ușureze până la 6,7 procente, după cum a fost prognozat în ianuarie. Cu excepția Chinei, regiunea este prognozată se crească până la rata de 4,8 procente în 2016, fără schimbări față de 2015. Această perspectivă presupune o încetinire liniștită a creșterii în China, acompaniată de progresul constant în domeniul reformelor structurale și de stimulul potrivit de politici, după cum va fi necesar. Creșterea în restul regiunii este așteptată să fie susținută de investițiile majorate în mai multe economii mari (Indonezia, Malaiezia, Tailanda) și de consumul puternic sprijinit de prețurile mici pentru mărfuri (Tailanda, Filipine, Vietnam).

Europa și Asia Centrală: Declinul continuu din Rusia menține rata prognozată de creștere pentru regiune la 1,2 procente în 2016, o revizuire de 0,4 puncte procentuale în sens descendent față de perspectiva din ianuarie. Preocupările geopolitice, inclusiv izbucnirile de violență din Ucraina de est și Caucaz și atacurile teroriste din Turcia, pun presiune asupra perspectivelor. Cu excepția Rusiei, este așteptat ca regiunea să se extindă până la o rată de 2,9 procente. Prognozele de creștere pentru partea estică a regiunii au fost revizuite în sens descendent față de perspectivă din ianuarie odată cu ajustarea țărilor la prețurile mai mici pentru petrol, metale și mărfuri agricole. Activitatea din partea vestică a regiunii va beneficia de pe urma creșterii moderate în zona euro și a consolidării cererii locale, ajutată de costurile atenuate pentru petrol.

America Latină și Caraibe: Se prognozează că regiunea se va reduce cu 1,3 procente în 2016, după un declin de 0,7 procente în 2015, primii ani consecutivi de recesiune într-o perioadă de peste 30 de ani. Se preconizează să înceapă să se extindă din nou în 2017, luându-și treptat avântul până la circa 2 procente în 2018. Perspectivele în regiune variază: se anticipează că America Latină se va reduce cu 2,8 procente anul acesta, urmată de o recuperare moderată în 2017. Spre deosebire de aceasta, sprijinită de legăturile cu Statele Unite și exporturile solide, producția în subregiunea Mexic și America Centrală și Caraibe se așteaptă să crească până la 2,7 și 2,6 procente respectiv în 2016 și în continuare în 2017 și 2018. Se prognozează că Brazilia se va reduce până la 4 procente în 2016 și se așteaptă că recesiunea sa va continua în 2017, pe fonul încercărilor de restrângere a politicilor, șomajului în creștere, reducerii veniturilor reale și a incertitudinii politice.

Orientul mijlociu și Africa de Nord: Creșterea în regiune este prognozată să se majoreze puțin până la 2,9 procente în 2016, cu 1,1 puncte procentuale mai puțin decât perspectiva din ianuarie. Revizuirea în sens descendent este cauzată de faptul că prețurile pentru petrol sunt preconizate să înregistreze valori mai mici în anul respectiv, de 41 USD în mediu pentru un baril. Cauza principală a îmbunătățirii ușoare a creșterii regionale în 2016 constă în redresarea puternică așteptată a Republicii Islamice Iran urmare a anulării sancțiunilor în luna ianuarie. Majorarea preconizată a prețurilor medii pentru petrol în 2017 este prognozată să susțină o redresare a creșterii regionale la rata de 3,5 procente în 2017.

Asia de Sud: Creșterea în Asia de Sud este prognozată să se accelereze până la 7,1 procente în 2016, în pofida creșterii mai slabe decât s-a așteptat în economiile avansate, ceea ce a atenuat creșterea exporturilor în regiune. Activitatea a rămas rezistentă, în timp ce cererea locală, motorul principal al creșterii, a rămas robustă. India, cea mai mare economie din regiune, a demonstrat activitate consolidată, la fel ca și Pakistan, Bangladesh și Bhutan. Majoritatea economiilor din Asia de Sud au beneficiat de declinul prețurilor pentru petrol, inflația joasă și fluxurile constante de remitențe.

Africa Sub-Sahariană: Creșterea în Africa Sub-Sahariană este prognozată să încetinească din nou în 2016, până la 2,5 procente, în scădere de la rata estimată de 3,0 procente din 2015, întrucât se așteaptă că prețurile pentru mărfuri vor rămâne mici, se anticipează că activitatea globală va fi una slabă, iar condițiile financiare se vor contracta. Se pare că exportatorii de petrol nu vor trece printr-o reluare semnificativă a creșterii consumului, în timp ce inflația redusă în importatorii de petrol ar trebui să sprijine consumul. Cu toate acestea, inflația prețurilor pentru produse alimentare din cauza secetei, șomajului de proporții și efectului deprecierii valutei ar putea contrabalansa o parte din acest avantaj. Creșterea investițiilor este preconizată să se reducă în multe țări, odată ce guvernele și investitorii reduc sau amână cheltuielile de capital în contextul consolidării fiscale.

Pentru mai multe informații, accesați: https://www.worldbank.org/en/publication/global-economic-prospects

Contacte media
In Washington:
Phil Hay
tel : +1(202) 473-1796, (cell) +1(202) 492-7238
phay@worldbank.org
Mark Felsenthal
tel : +1(202) 458-0051
mfelsenthal@worldbank.org
În Pentru solicitări de difuzare:
Huma Imtiaz
tel : (202) 473-2409
himtiaz@worldbankgroup.org


COMUNICAT DE PRESĂ NR.:
2016/390/DEC

Api
Api