Indermit Gill este Economist Șef pentru Europa și Regiunea Asiei Centrale a Băncii Mondiale. A deținut, începând din anul 1993, diferite funcții în ierarhia instituției, majoritatea acestora fiind în domeniul dezvoltării, eradicării sărăciei și creșterii calității vieții în diferite regiuni de pe glob: Asia-Pacific, America Latină, America de Nord. Este doctor în Economie al Universității din Chicago.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice derulează, împreună cu experții Băncii Mondiale, un proiect, în cadrul a cinci acorduri de consultanță, finanțate din fonduri europene. Consultanța acordată are ca obiectiv creșterea capacității de planificare și elaborarea de strategii în domenii care au legătură cu dezvoltarea regională și teritorială. Totodată, are loc o evaluare a perioadei de programare 2007-2013, pentru o mai bună previzionare a viitorului pachet financiar multianual alocat României pentru dezvoltare regională.
În cadrul acestui proiect, Indermit Gill a vizitat România. În continuare, în interviul pe care domnia sa l-a acordat revistei Regio, vă invităm să aflaţi câteva concluzii despre România, oportunități de dezvoltare regională și proiecții pentru viitor.
Experţii Băncii Mondiale sunt implicaţi într-un proiect de consultanţă care va oferi asistenţă autorităţilor române pentru a dezvolta stretegia de dezvoltare regională. Ce expertiză obţinută în alte ţări credeţi că puteţi folosi în România?
Indermit Gill: Experienţa şi expertiza Băncii Mondiale datează din anii ’40, când primul împrumut a fost oferit Franţei – pentru a ajuta la reconstrucţia de după război. De atunci, Banca a lucrat îndeaproape cu multe ţări şi a văzut cum multe dintre ele au devenit mari puteri economice.
Experienţa unor noi state membre UE (în special Polonia, Slovacia, Ungaria, Republica Cehă) şi a altor state dezvoltate din întreaga lume poate fi cea mai relevantă pentru România. Există, totuşi, ţări în curs de dezvoltare care ar putea oferi o serie de lecţii importante ţării dumneavostră. De exemplu, Georgia a reuşit să finalizeze o reformă administrativă ambiţioasă, prin reducerea birocraţiei şi a corupţiei, şi a făcut acest lucru într-o scurtă perioadă de timp. In Columbia, Banca Mondială a colaborat cu guvernele locale (ex. municipalitatea oraşului Bogota) pentru a implementa iniţiative de implementare a transportului sustenabil (ex. sistemul de autobuze rapide de tranzit). În India, Banca Mondială a contribuit la implementarea unor iniţiative de success în domeniul eGuvernare.
Când vine vorba despre dezvoltare, aş îndrăzni să spun că sunt puţine instituţii în lume cu o experientă asemănătoare Băncii Mondiale. Dar, evident, sunt subiectiv.
Având în vedere recenta vizită pe care aţi efectuat-o în România, ce părere aveţi despre potenţialul de dezvoltare al ţării, în special în ceea ce priveşte geografia economică a ţării noastre? Din ce punct de vedere credeţi că experienţe similare referitoare la dezvoltarea regională din alte ţări pot fi utile pentru o dezvoltare regională pe termen lung a României?
IG: Potenţialul de dezvoltare al României este foarte bun. Nu cunosc România foarte bine, dar, în general, evaluez potenţialul economic al unei ţări pe baza disponibilităţii cetăţenilor săi de a se muta pentru a accesa oportunităţi mai bune. Simplul fapt că sunt între 2 şi 3 milioane de români care lucrează şi studiază în străinătate este un semnal bun. Mulţi văd migraţia ca pe un lucru rău, dar un grad ridicat de mobilitate este un lucru bun. Pe de o parte, un grad ridicat de mobilitate indică faptul că oamenii au educaţia şi competenţele care le permit să îşi găsească locuri de muncă în economiile dezvoltate. Pe de altă parte, experienţa şi competenţele obţinute de români în străinătate vor fi importante pentru dezvoltarea pe viitor a ţării.
În prezentarea mea din 18 februarie am vorbit despre experienţa Irlandei. Cu câteva decenii în urmă, Irlanda era una dintre cele mai puţin dezvoltate ţări din Europa de vest şi cu una dintre cele mai mari rate de migraţie. În secolul trecut, până la 40% din populaţia Irlandei a emigrat la un moment dat, căutând oportunităţi în altă parte. Acum, Irlanda este una dintre cele mai dezvoltate ţări din lume şi oameni din toată Europa, inclusiv din România, îşi cauţă de lucru acolo.
Evident că Irlanda nu este singura ţară care a avut experienţa unui mare val de emigranţi înainte de a atinge un nivel ridicat de dezvoltare. La începutul secolului trecut, în 1900, ţările cu cei mai mulţi emigranţi erau: Marea Britanie, Norvegia, Portugalia, Italia, Spania, Suedia, Danemarca, Elveţia şi Finlanda. Singurul lucru pe care toate aceste ţări îl au în comun acum este acela că toate sunt state dezvoltate şi unele dintre ele (precum Marea Britanie sau Italia), continuă să aibă un nivel ridicat de emigrare.
Aşadar, doar cunoscând acest indicator minor (şi neştiind prea mult despre construcţia şi dinamismul economiei româneşti) şi ştiind că România este parte a celui mai mare bloc economic din lume (Uniunea Europeană), pot să spun că perspectivele voastre de viitor sunt bune.
Există o abordare strategică nouă promovată de Banca Mondială cu privire la dezvoltarea regională şi la modul în care pot fi reduse disparităţile regionale/teritoriale dintr-o ţară. Puteţi să ne explicaţi, din acest punct de vedere, despre ce este vorba şi către ce converg ideile şi mesajele principale pe care le promovează Banca Mondială?
IG: Strategia Băncii Mondiale cu privire la dezvoltare economică a evoluat în ultimii ani. Raportul de Dezvoltare a Lumii din 2009 (World Development Report 2009) este una dintre cele mai recente iterări (şi nu ultima) a gândirii noastre cu privire la acest subiect. Unele dintre lecţiile relevante pentru România au fost subliniate în raportul “Oraşe Competitive” elaborat de echipa Băncii Mondiale pentru Ministerul Dezvoltării Regionale. Cele mai importante trei lecţii sunt:
- Dezvoltarea este inevitabil neuniformă – nu vă speriaţi de neuniformitate, încercaţi să o acceptaţi. Dezvoltarea necesită o reorientare a resurselor (oameni, idei, capital) către regiuni/zone unde aceste resurse pot fi mai productive. Acestea sunt, de obicei, regiuni/zone cu o masă economică mai mare. Nici o ţară dezvoltată nu a reuşit să crească uniform. De fapt, aproape fiecare ţară din UE are un nivel mai ridicat de concentrare economică decât România. Dacă speraţi să fiţi la fel de dezvoltaţi ca restul Uniunii Europene, ar trebui să acceptaţi concentrarea economică, nu să luptaţi împotriva ei. În timp, pe măsură ce România va deveni mai dezvoltată, diferenţele regionale în ceea ce priveşte nivelul de bunăstare se vor echilibra – acelaşi lucru s-a întâmplat şi în ţările mai dezvoltate.
- Dezvoltarea ţine de oameni, nu de regiuni sau oraşe. Strategiile de dezvoltare ale României nu ar trebui să se axeze pe oraşe şi pe regiuni, ci pe oamenii care trăiesc în aceste regiuni şi oraşe. Orice veţi face, unele regiuni se vor dezvolta mai repede decât altele. Aceasta înseamnă că unele regiuni vor pierde oameni (de obicei, cele rămase în urmă din punct de vedere al dezvoltării), în timp ce altele vor câştiga oameni (de obicei, regiunile mai dezvoltate). Dacă scopul dumneavoastră este acela de a promova creşterea echilibrată a regiunilor, în mod aproape sigur veţi eşua. Dacă, dimpotrivă, scopul este acela de a oferi un acces cât mai mare oamenilor la oportunităţi — prin furnizarea unor servicii vitale (în special securitate publică, educaţie şi servicii de sănătate) şi a infrastructurii, veţi crea condiţiile potrivite pentru o dezvoltare rapidă şi sănătoasă, prin utilizarea mai eficientă a unor resurse publice limitate.
- Dezvoltarea presupune generarea unor locuri cu masă economică mare şi înlesnirea accesului către locurile cu masă economică mare. România are un mare avantaj asupra altor ţări în curs de dezvoltare – este aproape de locul cu cea mai mare masă economică din lume: Europa de Vest. Ar trebui să profite la maximum de acest avantaj printr-o continuă şi avansată integrare în Europa. Nu sunt suficiente doar investiţii în infrastructură strategică (un sistem de autostrăzi este vital din acest punct de vedere), ci şi încurajarea fluxului de oameni în interiorul acestui spaţiu.
În vechea abordare cu privire la dezvoltarea regională au fost alocate şi investite mai multe fonduri regiunilor mai puţin dezvoltate. Luând în considerare viziunea Băncii Mondiale, care ar trebui să fie abordarea de alocare a banilor în viitor? Consideraţi că ar trebui concentrate mai multe fonduri în zonele dezvoltate din ţară sau în zonele cu performanţă economică mai slabă?
IG: Este decizia autorităţilor din România cum vor utiliza fondurile pentru dezvoltare. Banca Mondială asigură asistenţă pe baza a ceea ce am văzut în lumea întreagă, în special în cazurile de succes din Europa.
În raportul “Oraşe Competitive”, Banca Mondială a propus ca Programul Operaţional Regional să continue cu acelaşi tip de investiţii ca şi până acum, dar să aloce fondurile într-un mod mai strategic:
- Investiţii în instituţii (ex. şcoli, centre de îngrijire medicală, infrastructura serviciilor publice – apă, canalizare, gaze, etc.) în toată ţara.
- Infrastructură de conexiune cu prioritate pentru regiunile mai dezvoltate (în special, infrastructură care leagă oamenii de polii de creştere) şi pentru regiunile mai puţin dezvoltate cu o densitate mare a populaţiei (aşa cum este regiunea Nord-Est).
- Măsuri care să vizeze în mod special categoriile de persoane defavorizate, al căror acces la oportunităţi este afectat de factori externi (ex. discriminare etnică).
Este decizia autorităţilor din România cum vor prioritiza fondurile pentru regiunile rămase în urmă şi pentru cele dezvoltate. În Raportul Dezvoltării Lumii din 2009, Banca Mondială propune să fie acordată o prioritate investiţiilor în instituţii din regiunile mai puţin dezvoltate. O a doua prioritate ar trebui acordată infrastructurii de conexiune în regiunile mai dezvoltate şi, selectiv, conectării regiunilor mai puţin dezvoltate cu cele mai dezvoltate. În acest mod, ar trebui să fie uşor pentru oameni din întreaga ţară să ajungă în locuri cu masă economică mare. Un model bun este ceea ce a făcut Irlanda din anii ‘80 până la începutul anilor 2000.
Ce părere aveţi despre politica de dezvoltare regională a Uniunii Europene? Consideraţi că abordarea Uniunii Europene este potrivită în contextul globalizării şi luând în considerare gradele diferite de dezvoltare ale statelor sale membre?
IG: Politica regională a UE a evoluat continuu şi UE este cea mai reuşită „maşină de convergenţă” a lumii. Nicăieri şi niciodată în istorie un număr aşa mare de state nu a reuşit să atingă un asemenea nivel de dezvoltare, aşa cum s-a întâmplat în UE în ultimele două decenii. Din acest punct de vedere, UE şi succesul ei în promovarea dezvoltării ar trebui să fie un punct de referinţă pentru alţii.
În acelaşi timp, considerăm că focusul UE pe creşterea regională echilibrată ar trebui regândită. Experienţa tuturor noilor state membre ale UE arată că, convergenţa externă — ridicarea la nivelul economiilor mai bogate— a mers întotdeauna mână-n mână cu divergenţa internă. De fapt, s-ar putea spune că divergenţa internă este un semn că dezvoltarea are, într-adevăr, loc. Motive de îngrijorare ar putea apărea doar dacă această divergenţa internă se manifestă în serviciile de bază, precum educaţia primară şi sistemul sanitar, sau când ea se instalează pentru perioade lungi de timp.
Conform recentelor studii ale Băncii Mondiale, oraşele sunt cele mai puternice motoare economice şi centre pentru inovare şi locuri de muncă. Dar oraşele se confruntă şi cu provocări precum sub-urbanizarea, congestionarea, poluarea, vecinătăţi sarace. Deşi procentajul urbanizării în România este mai scăzut decât media din UE, problemele cu care se confruntă oraşele sunt foarte asemănătoare. Consideraţi că aceste aspecte trebuie să fie adresate şi, dacă se poate, ne puteţi da câteva exemple de soluţii care s-au dovedit eficiente în trecut?
IG: Este, într-adevăr, foarte importantă abordarea provocărilor pe care le-aţi menţionat mai sus. Creşterea este generată de oraşe şi oraşe de succes sunt acelea care ştiu cum să gestioneze asemenea provocări. Modul prin care se realizează acest lucru va fi diferit de la un oraş la altul şi ar trebui să fie responsabilitatea autorităţilor locale să găsească cele mai bune soluţii. Banca Mondială a lucrat, cu succes, cu diverse oraşe pentru a le ajuta să gestioneze provocările lor de dezvoltare. Aş recomanda o carte recentă a Băncii Mondiale: “Planning, Connecting, and Financing Cities—Now: Priorities for City Leaders”. Conţine multe informaţii utile.
Luând în calcul experienţa dumneavoastră în livrarea unor proiecte similare în toată lumea, ne puteţi da exemple de bune practici utilizate de unele oraşe în termeni de dezvoltare urbană? Şi de ce le consideraţi ca atare?
IG: Este destul de greu să enumer aici o listă cu oraşe considerate a fi bune-practici. Sunt multe exemple care merită evidenţiate şi să menţionez doar unele dintre acestea, ar însemna să nu dau destulă consideraţie altor oraşe care ar merita menţionate. Dar, dacă insistaţi să vă dau câteva exemple a căror experienţă poate fi utilă pentru România, aş include printre acestea Barcelona în Spania, Leipzig în Germania şi Kazan în Rusia. Ele arată că densitatea economică şi o bună calitate a vieţii nu se substituie unul altuia, ci se completează. Sunt convins că în câţiva ani, voi putea adăuga Bucureştiul şi multe alte oraşe din România pe această listă.
