Personalul

Această pagină în:
Abdoulaye Seck

Abdoulaye Seck

Manager de țară, Moldova, Europe and Central Asia

Abdoulaye Seck, cetățean sinegalez, este Manager de țară pentru Moldova.

Până la mijlocul anului 2011, domnul Seck a activat într-un program extern de doi ani în cadrul Agenției Internaționale pentru Cooperare (JICA) din Tokyo, unde a lucrat în calitate de consultant în Departamentul Analiza Riscului Creditar. În această funcție, Dumnealui a oferit consultanță strategică la gestionarea capacității de asumare a riscului general de creditare al uneia dintre cele mai mari agenții de asistență bilaterală din lume. De asemenea, a oferit îndrumare economiștilor din oficiile regionale la evaluarea și monitorizarea riscului suveran de creditare în peste 70 de țări.

Până a se înrola la JICA, Dl. Seck a activat în calitate de economist principal la oficul central al Băncii Mondiale din Washington, regiunea Africii. El a condus dialogul cu privire la politici economice și strategii de dezvoltare, și referitor la implementarea Declarației de la Paris privind Eficacitatea Asistenței de Dezvoltare.  Domnul Seck de asemenea a paticipat în proiecte de recuperare după conflicte armate în ¬țări fragile, și el a lucrat ca economist în Sectorul Reducerea Sărăciei și Managementul Economic. Între anii 1995-2001, domnul Seck a activat la oficiul Băncii Mondiale din Senegal.

Înainte de a se alătura Băncii Mondiale, Domnul Seck a activat în calitate de economist la Ministerul Finanțelor din Senegal, unde a supravegheat pregătirea conturilor naționale, prognozele macroeconomice și planificarea economică.  Dl. Seck a lucrat de asemenea pentru Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică în perioada 1993-1994.  Dumnealui a colaborat într-un program de cercetare privind creșterea endogenă, sisteme financiare și alocarea resurselor, ce a rezultat într-o publicație intitulată ”Creșterea în Senegal: O oportunitate pierdută?”

Experiența în operațiuni a Dl Seck a fost îmbogățită în baza activității sale profesionale în multe țări, atât cu venituri mici, cât și cu venituri medii, în Africa, Asia, Europa, America Latină și Orientul Mijlociu.

Dl. Seck deține diplomă de masterat în economia de dezvoltare a ENSAE, Școala Universitară de Economie, Statistică și Finanțe din Paris (Franța).

 
DOMENII DE EXPERTIZĂ
  • Eficienţa ajutorului
  • Sărăcie
  • Sectoruldestatşiguvernare